Cum schimba 11 zile o viata intreaga sau cum sa scrii frumos inceputul unei povesti de iubire.
Pentru fiecare viata incepe de mai multe ori din gari diferite, depinde insa ce tren alegi pentru urmatoarea ruta. Asa avea sa mi se intample si mie atunci cand ma asteptam mai putin. Aveam sa urc intr-un tren de mare viteza cuprinzand o mana intinsa, nu stiam a cui e doar am cuprins-o si-am urcat.

Cum schimba 11 zile o viata intreaga inceputul unei povesti de iubire aparte

Era o zi grea de iarna pe care o simteam calcandu-ma cu picioare de gheata, vantul din mine batea cu putere rascolind adancurile fiintei fara mila, rascolea si aducea la suprafata amintiri trecute ce credeam ca-s demult uitate, dureroase, zdrobindu-mi zambetele unul dupa altul. Trupul ma cuprinsese in corzile unei dureri surde dar constante care ma tinea teapana, inerta, toata atentia mea era data celor ce veneau din adancul trecutului, din bataile grabite ale inimii si din intepaturile dintilor ce-mi sangerau. Nu dadeam atentiei drumului cu toate ca ajunsesem intr-un compartiment cu o fereastra mare de care imi lipisem nasul lasand peisajul sa se deruleze in fata mea fara sa-l tulbur cu o privire curioasa. Tanarul de langa mine zambea.Pe neasteptate am inceput a vorbi.
Si vorbeam despre toate pana cand am realizat ca vorbeam despre acelasi lucru si-aceeasi pasiune comuna. Atunci au inceput sirul confidentelor, acelea ascunse, dureroase, usturatoare. Natural si firesc de parca am fi calatorit de cand lumea unul langa celalalt.In trenul asta nu erau alti calatori, nu erau nici nasi si nu era nici tinta. Asta pana seara cand deriva incepea sa prinda contur. Spusesem povesti intregi fara teama de a fi judecati, fara prejudecati si secrete. Descoperisem cum increderea poate sa existe acolo, intr-un loc atat de vitreg, cum ar fi un compartiment.La prima statie coboraram cu un dor nebun de-a porni a doua zi la drum, tot fara tinta, fara nas, fara de altii.Pe scari la coborare nu mai era doar mana lui intinsa, era si mana mea, calda, dornica de atingere, sigura. Erau doua maini.
De atunci au trecut 11 zile si fiecare aduce cu ea alta si alta calatorie. Nebuneasca, noua, patimasa in care mainile cele doua se tin strans. A fost nevoie de 11 zile ca gerul iernii sa dispara sub cantecul unei primaveri indepartate. A fost nevoie de 11 zile sa se stearga dezamagirea unui trecut intreg si un viitor fragil dar cald plin de speranta sa-i ia locul. A fost nevoie de 11 zile ca viata sa vireze pe partea credintei in mai bine si sa dea bice zdravene emotiei celei noi.In 11 zile m-am descoperit cea care sunt astazi, cu zambet larg pe chip si dragoste in suflet. Iara in mana sa tin alta mana. Am doua maini.:)

sursa foto internet.