Etichetă: Literatură română

Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade

Am vrut să mă întâlnesc cu o carte adolescentină serioasă şi am ales cartea Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade pentru asta. Are acel parfum nostalgic al perioadei interbelice şi între toate cărţile de gen putea să-mi aduca matur firea adolescentului de atunci. Numai că…

Despre lucrurile simple de Mihaela Rădulescu

Despre lucrurile simple de Mihaela Rădulescu. Începuse bine, eram gata să cred că Despre lucrurile simple va fi o carte interesantă, însă Mihaela Rădulescu cu iubirea de sine excesivă reuşeşte să destrame până şi ideile bune. După primele pagini am avut senzaţia că se va scrie…

Eu sunt femeie de Maria Cristina Tudose

Despre Eu sunt femeie nu sunt multe cuvinte de spus, e o carte simplistă, narata parcă de o adolescentă întârziată fără experienţă în amor şi în ale scrisului. O poveste confundată total într-un banal prostesc, lipsit de frumuseţe, aproape monoton căreia îi lipsesc cu desăvârşire întâmplările şi până şi patosul iubirii

Am fost entuziastă citind descrierea acestui roman sperând că o să mă confund cu eroina, pentru că, la rându-mi am căutat iubirea online. Plecând de la această premisă, cartea din faţa mea primise mai multe şanse decât celelalte.
Am aşteptat şi-am căutat febril o iubire pătimaşă, o febră necontenită în căutarea fericirii, îmi doream să simt cum se sparge bariera virtuală, cum se descoperă cei doi îndrăgostiţi şi… şi nimic din toate astea nu s-a întâmplat.
Maria, o tânără asemeni tuturor tinerelor din lume îşi duce existenţa intro căutare perpetuă a iubirii şi a fericirii. Constrânsa de propriile frustrări are o viaţă solitară şi tristă căutându-şi un suflet pereche în valurile internetului unde îl întâlneşte pe Vlad, bărbatul misterios şi distant ce îi va câştiga încet şi sigur inima.

Relaţia lor are de la debut o interdicţie, Vlad îi cere să nu se îndrăgostească de el, evident că sufletul femeii calca interdicţia şi încearcă să şi-l apropie. Îşi proiectase în minte o imagine perfectă a lui, găsind în toată conversaţia pe care o purtau omul de care credea că are nevoie, Maria se visă pentru totdeauna alături de el, Vlad o respingea cu tărie.

Dialogul lor e unul ridicol, situaţiile sunt de o naivitate ieşită din comun, în timp ce Maria aşteaptă un semn de la cel iubit el se îndrăgostea de altcineva.

Plângând în singurătatea casei sale cu telefonul în mână şi ascunzând calculatorul sub pat, Maria pierde ocazia de-a fi fericită.
În vremea asta o aştepta Paul, cel care întotdeauna o făcea să se simtă iubita şi frumoasă, să se simtă femeie, dar pe care femeia îl respinge cu încăpăţânare visând în continuare la Vlad.
Când în sfârşit ajung să fie împreună jurându-şi iubire, Maria care îi iertase escapadă cu cea de dinaintea ei, îl lăsa liber pe cel de pe net şi se despart.
Asta e istoria celor două iubiri, fără nicio sinusoidă, fără niciun tremur, fără protagonişti parcă.
Există, însă un loc aparte unde tânăra raniţa în dragoste îşi trage inima, în casa străbunicilor, acolo unde învăţase să iubească şi să devină femeie.

Evocându-şi elogios trecutul şi bucurându-se de o altfel de dragoste, cea a familiei, ea reuşeşte să îşi depăşească dezamăgirea.
O altă femeie reper în inimă şi în viaţa ei este străbunica Elena, o ţărancă plină de înţelepciune şi umor îi dă poveţe, o susţine şi încă îi mai desenează un model de femeie, în ciuda vârstei de 90 de ani.
Cartea de faţă îi este insuflată de femeia model care declară răspicat: Eu nu sunt baba, Eu sunt Femeie.
O lectură facilă pe care nu o recomand decât în cazul în care vă e dor de vacanţele din casa bunicilor, ceva mai epic nu există. Aruncată în cursa comercialului, Eu sunt femeie nu este nicidecum o lecţie de viaţă, ci doar o bulă de săpun intro mare imensă..

Citate am scris aici

Nota mea 1 din 5.

Cartea poate fi cumparata de pe Libris.ro si Elefant.ro

Eu sunt femeie de Maria Cristina Tudose

Panza de paianjen de Cella Serghi

Panza de paianjen de Cella Serghi nu a fost o surpriza placuta pentru mine cu toate datele pe care le stransesem despre ea inainte de a o citi. Am crezut ca un roman autobiografic plin de melancolie si de sensibilitatea marii, o carte ce a primit…

O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă e o secundă

O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă e o secundă nu e o carte după un jurnal, nu e doar o scriitură a unei jurnaliste populare în mediul online, e un îndemn la iubire, o proclamaţie pentru maternitate. Citesc demult pagina…

Exerciţii de echilibru de Tudor Chirilă

I-am citit blogul aproape in intregime si imi place sa-l urmaresc de ani buni, dar pana sa nu-I citesc cartea nu l-am simtit pe Tudor Chirila atat de aproape. Exercitii de echilibru a fost o ocazie de al apropia din nou

Cu toate că am fost tentată să o închid pentru că ştiam deja ce scrie între coperte, nu am cedat primului impuls, iar la final am concluzionat că făcusem bine. Acest exerciţiu de echilibru mi-a fost de ajutor, m-a făcut să îmi ascult vocea interioară şi să scot din mine lucruri minunate la care aproape nu mă mai gândeam.

Tudor scrie pentru toată lumea, o face simplu şi sensibil. Cartea sa e un îndemn la acţiune, un manifest împotriva sistemelor, o lecţie de supravieţuire, o poveste de iubire, o perpetuă căutare a emoţiei pure.
Tudor te îndeamnă să citeşti când eşti încă tânăr şi nu numai.
Tudor vede pe fereastra lucruri mult mai frumoase decât griul oraşului perceptibil uşor.
Tudor iubeşte oamenii.
Iubeşte femeia, o adoră, îi cânta, îi scrie, o descrie, o admira şi o caută în toate femeile… Căuta iubirea, o simte şi-o exprima fără încetare.

Oamenii sunt pentru Tudor eterne surse de inspiraţie şi chiar şi atunci când oboseala îl ajunge din urmă tot pe oameni îi căuta ca să cânte despre ei.
Felul lui de-a iubi e altfel: am văzut că iubeşte cu o simplitate sălbatică, cu o naturaleţe pură şi nedisimulată.
Tudor e şi el vulnerabil, arogant, agasant, pisălog, filosof, iubitor, posesiv, egoist, curios, vanitos, frumos, urât, dezamăgit, încântător. E un om frumos.
El urcă în pe scările abstractului căutându-l pe Dumnezeu în toate formele de manifestare.

Rândurile ce au pe alocuri miros de vers sunt un strigăt despre puterea de a fi liber şi tânăr.
Cartea lui nu e însă un cânt, ci un îndemn la care uneori e bine să ne gândim înainte ca alţii să ne irosească timpul.
Citiţi Exerciţii de echilibru şi simţiţi mesajul plin de înţelesuri aproape simple.

Nota mea 3 din 5.

Cartea poate fi cumparata de pe Libris.ro,  si de pe Elefant.ro

Exerciţii de echilibru de Tudor Chirilă

Pas cu pas de Klaus Iohannis

Pas cu pas de Klaus Iohannis. Discursul în romana stricată a lui Iohannis nu m-ar fi convins să-i cumpăr cartea niciodată, i-am cumpărat-o din curiozitate, însă vroiam să ştiu cum a evoluat acest om devenit parcă peste noapte, cel mai important din ţară. Nu-i puţin lucru…

Cioca Diabolic sau nevinovat? de Adriana Oprea Popescu

Cioca Diabolic sau nevinovat? Adriana Oprea Popescu.  Cartea ăsta stătea pe masa din sufrageria Liviei şi mi-a atras atenţia nu cu titlul, ci prin pata de cafea de pe copertă, am luat-o şi mi-am zis că trebuie să o citesc, mai ales că acum subiectul…

Cum am omorât-o pe Diana de Ana Muşat

Cum am omorât-o pe Diana de Ana Muşat

Cum am omorât-o pe Diana a fost un roman cu un foarte mare impact pe reţele sociale şi în blogosfera, devenind repede o carte extrem de populară. Eu, că de obicei, că căzut în capcana acestei popularităţi şi-am ţinut să o citesc neapărat, luna asta am şi reuşit să fac asta. Aveam mari aşteptări şi îmi doream să găsesc atât întâmplări şi personaje extraordinare, cât şi o scriitură frumoasă, eram chiar convinsă că o absolventa de filosofie şi de litere nu are cum să nu scrie ceva deosebit. Aşteptările mele au fost, însă prea nerealiste.

Cum am omorât-o pe Diana de Ana Muşat.

Povestea cărţii nu se deosebeşte cu nimic de o una obişnuită, acţiunea e uşor încâlcită şi pe alocuri presărată cu situaţii imposibile, iar personajele sunt confuze şi nedefinite.

Istoria e scrisă simplu, cu un limbaj pe alocuri repetitiv. Autoarea e îndrăgostită de scris, dar încă nu şi-a consolidat stilul.

Cum am omorât-o pe Diana e un roman de debut nu prea departe de comercial care îşi propună să surprindă, dar din păcate nu şi izbuteşte. Pe mine nu m-a impresionat şi nici nu m-a determinat să-l recomand ca fiind un roman bun.
Şi ce prezintă? O poveste de iubire între două fete, o poveste plină de emoţii şi gelozii, de obsesii şi dezamăgiri, de aşteptări şi neîmpliniri. Naratoarea este şi cea mai activă prezenta din carte şi e o fată solitară, fără de prieteni şi repere care iubeşte toamna şi filosofia vieţii. Totul se schimba când o întâlneşte pe Diana, o fiinţă deosebită şi diafană de care se îndrăgosteşte la prima vedere. Aceasta Diana este în antiteză cu firea sa singuratică, dar care o cucereşte oferindu-i tot ceea ce nu avea şi mai ales iubire. Cele două sunt oarecum complementare şi îşi trăiesc povestea intens. Legătura lor amoroasă sfidează regulile unei societăţi refractare, dar traversează şi episoade de gelozie soldate cu despărţiri şi agonii profunde.
Prima dintre fete e atrasă de trecut şi trăieşte în umbra copilăriei frumoasă pe când cealaltă zboară spre zări de neatins. Prima miroase a frunze uscate, a doua a cireşe amare, sunt ca şi toamna şi primăvara, se atrag doar ca să se respingă.
Relaţia lor interzisă se sfârşeşte brusc cu o trădare a Dianei, trădare în urma căreia cele două se vor separa pentru totdeauna. Diana v-a pleca din ţară, iar singuratică din oraş, pleacă doar pentru a una de cealaltă.

În viaţa naratoarei apar şi alte personaje cu vieţi şi istorii la fel de încâlcite, lucru care nu va salva povestea, ci o va complica şi mai tare.
Aceste personaje secundare sunt cu precădere bărbaţi şi gravitează în jurul primei eroine iar Diana rămâne doar o amintire dureroasă.
Aici intervine nevoia mea ca cititor de a parcurge pasaje care mai de care mai palpitante, care mai de care mai ample, care de care mai interesante, dar tocmai aici apare o sincopă în povestire. Cum am omorât-o pe Diana ia parcă o pauză. Această pauză va crea o prăpastie insurmontabilă, că mai apoi să mă arunce parcă intro altă poveste, fără legătură cu idila romantică din trecut. Din clipa în care fata îşi pâraşte oraşul împreună cu un amic totul e diferit. Istoria se rupe ca să se înnoade nefiresc mai târziu şi să prezinte alt personaj mai puţin interesant aflat în situaţii imposibile şi implicit, în umbra unei crime premeditate.
De asta odioasa fapta vor trebui să fugă cei doi spre oraşul pe care îl părăsiseră în trecut şi totodată spre casă Dianei, singura ascunzătoare sigură. Acolo se afla însă, Diana şi…
Revederea dintre cele două e dramatică pentru că, le arată că nu mai sunt la fel.
Sfârşitul romanului schimba realitatea pentru a dezvălui de fapt, adevărul. Diana e cu totul altcineva, ceilalţi sunt diferiţi şi nimic nu e ce pare a fi.

Cum am omorât-o pe Diana a primit, cu îngăduinţă, două stele de la mine. Am apreciat ideea în ansamblu, dar nu am înţeles de ce situaţiile s-au trunchiat fără a fi încheiate, de ce clişeele au luat locul unui limbaj firesc şi de ce finalul a rămas parcă nespus.
Curiozitatea de a citi cărţi scrise de bloggeri se stinge încet, poate sunt prea obişnuită cu felul lor de a scrie, poate aştept cu totul altceva decât scriu ei în cotidian, poate că înţelegem diferit literatură şi de aceea nu găsesc volume scrise şi pe gustul meu. Nu reuşesc să găsesc un răspuns pentru entuziasmul cu care sunt primite şi promovate astfel de cărţi, nu pricep cum pot unele persoane să le califice ca fiind foarte bune fără să le fi citit, nu ştiu de unde plăcerea pentru literatura comercială, dar repet, poate aştept eu prea mult.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

cum am omorat-o pe diana

Ce ne spunem cand nu ne vorbim de Chris Simion

Ce ne spunem cand nu ne vorbim  trebuia sa fie o carte buna, asa spuneau despre ea titlul ales, dar si cei care o citisera inaintea mea. Le-am dat crezare si-am inceput si eu sa o citesc. Dupa primele cinci pagini imi dadeam ochii peste…