Da, sunt mândră de băiatul meu şi o spun aici pentru toată lumea, dar întâi de toate pentru mine pentru că am toată motivele să mi se ridice inima până în gât când mă gândesc la câte lucruri minunate face.
Ieri, de exemplu a ajutat o fetiţă de doi ani şi un pic să-şi găsească mama în îmbulzeală.
Intrasem într-un magazin Humana să îmi cumpăr o geantă, era totul la 12 lei şi am zis că e un moment bun, copilul nu a stat lângă mine şi lângă taică-su la standul cu genţi, ci şi-a făcut o parteneră de discuţii, o fetiţă cârlionţată şi dulce. Cu un ochi la genţi şi cu unul după el îl vedeam cum o ajută pe micuţa să depăşească standurile pe rând, cum o chestionează, cum o priveşte de frumos. Îmi era drag să-i văd aşa şi parcă îmi doream să nu găsesc geanta repede.
Când am găsit-o l-am strigat şi i-am spus că plecăm, el şi-a luat rămas bun de la fetiţa şi a venit să mă ajute să plătesc (îl las să plătească el ori de câte ori se poate, dar despre asta în alt articol) a plătit, mi-a restul şi geanta de care era şi el încântat, e toată paiete aşa cum e el de zâmbete.
Am luat şi rucsacul cu care venisem şi am dat să ieşim. La uşa era cârlionţata mică si a zis cu o voce dulce:
– Unde e mama?
Băiatul meu a luat-o de mână şi cu cealaltă liberă i-a indicat o persoană din mulţime. Copila a zâmbit şi a zis un mare: -Da!
– Te duc eu la mama ta, a zis David şi nedându-i drumul de mânuţă, ba cu cealaltă liberă continua să i-o arate pe femeia blondă spre care se îndreptau croindu-şi drum printre haine şi oameni.
Mă uitam la ei vrăjită, aş fi ţipat acolo în gura mare: “vedeţi copilul al ace duce fetiţa de mână spre mama ei, e băiatul meu! Al meu!”
Mi-am ţinut entuziasmul şi bucuria în suflet şi-am afişat cel mai frumos zâmbet pe care îl am, el ştie că un astfel de zâmbet e recompensa mea cea mai mare şi validarea faptei sale.
După ce am ieşit nu mai eram trei, ci cinci, ne urmau fetiţa şi mama ei.
Doamna de-a dreptul încântată i-a spus că îi apreciază gestul şi că poate să fie mândru de el.
La fel i-am repetat şi eu mai târziu între patru ochi, că poate să fie mândru de el.
L-am lăsat să-mi spună care i-a fost fapta bună, ce l-a determinat să ajute fetiţa, răspunsul m-a pătruns: “fetiţa departe de mama era tristă şi singură, am vrut să o ajut să nu mai fie aşa.” Şi cum a perceput el ispravă? Alt răspuns de copil de care trebuie să fiu mândră: “da ce-am făcut aşa de grozav? Am făcut ce a fost nevoie, mami, am ajutat!”
Să ajuţi copilul meu, să ajuţi în orice circumstanţă.
Să ajuţi şi să te motivezi pentru a face fapte bune.
Să ajuţi şi să fii mândru de tine, abia apoi să te gândeşti la aprecierea mea.
Dormi, puiule, te sărut la oră târzie în noapte şi îţi repet că eu voi fi întotdeauna mândră de tine!
Azi e vineri si o sa revin cu retrospectiva blogosferică, dar nu puteam să nu vă povestesc asta întâi, aşa fac mamele mândre. Sunt mandra de baiatul meu.
Vă aştept şi pe pagina de facebook a blogului pentru alte lucruri cu care mă mândresc.
Sursa foto internet.
