Ştii, David, tu vei fii întotdeauna singurul care mi-a auzit inima pe dinăuntru. Unicul meu copil. Singura fărâmă din sufletul meu. Cea mai frumoasă poveste a vieţii mele.
Ştiu, îmi doream un al doilea copil încă de pe vremea îmi azvârleai câte un picior în pântec, visam cu ochii deschişi la cea de-a doua sarcină de-atunci, îmi făceam planuri să strâng în braţe şi-o fetiţa şi să vă văd ţinându-vă de mâna peste timp.
Eram atât de fericită, de senină şi de naivă, dar realitatea avea să mă contrazică în curând.
Tatăl tău mă privea consternat, el nedorindu-şi un al treilea copil, căci sora ta mai mare, fetiţa lui şi cu tine aveaţi să îi fiţi suficienţi. Visele mele frumoase, dorinţa mea de-a şi mama de fetiţă ori bucuria de-a avea un al doilea copil nu prea aveau relevanţă în faţa acestui argument puternic pe care el îl avea.
Cu un simplu şi categoric: Nici să nu aud! m-a trezit definitiv din visare.
Suspinam ţinându-mi pântecul în braţe, tu îmi mângâiai mădularele şi dădeai forţa braţelor mele, plângeam atunci când nu mă vedea nimeni şi îmi părea că am mai pierdut un drept. Am mai renunţat la un vis. Am mai scăpat o bucurie.
Fără să mai spun nimic nimănui, când ai (doar) bărbaţi alături tare-i greu să găseşti înţelegere, am început a căuta o metodă de contracepţie definitivă.
- Despre administrarea de anticoncepţionale auzisem şi văzusem ateea femei care se plângeau. Se intraseră. Nu se mai simţeau atractive. Uitau să le ia şi ajungeau la avort. Eu nu îmi doream asta, cu atât mai puţin să avortez. Nu aş putut să renunţ la o viaţă, cum şi pentru a ta m-am luptat cu toată lumea.
- Montarea unui sterilet nu era tocmai la îndemână, pentru mine, fiindcă la un moment dat trebuie schimbat, poate provoca leziuni ori nu e întotdeauna eficient, sarcinile pot apărea şi peste el.
- Despre diafragma mai ştiam, dar trebuia să am grijă constant să nu uit de ea. Era aproape imposibil.
- Răsfoind netul, mai plângând şi mai oftând am aflat despre legarea trompelor uterine. Părea soluţia cea mai sigură, cu riscuri minime şi ireversibilă. Cuvântul ireversibilă mă durea tare, plângeam în tăcere sau cu suspine când nu mă vedea nimeni şi îţi promiteam că pentru tine o să fiu cea mai bună. Mă bucuram că tu îmi vei fi unic copil.
I-am spus şi tatălui tău despre asta, m-a durut şi bucuria lui. Nu l-am privit în ochi o vreme. Apoi m-a durut povara deciziei pe care o pusese doar pe umerii mei, cu toate că el era deja hotărât. Mă întrebă aproape zilnic dacă sunt hotărâtă să fac ce trebuie, dar eu mai printre oftaturi îi spuneam să îmi mai dea timp.
Ştiam însă că nu aveam să pot spune nu sterilizării definitive.
Când în sfârşit mintea se împăcase cu inima şi am decis să o îmbrăţişez, în capul meu era un singur gând ce mă făcea să nu renunţ. Acela că starea de sănătate nu îmi va permite să am grijă de doi, să fiu acolo pentru amândoi, să mă bucur pe deplin de fiecare.
Ce mi-a spus ginecologul despre legarea trompelor uterine?
Nu multe în plus faţă de ce ştiam de pe Google, doar că, îmi va face această intervenţie după cezariana ca să nu mai fie nevoie de o alta.
Femeie fiind şi poate privindu-i privirea tristă, a încercat să mă convingă că există şi alte metode mai puţin invazive, nu la fel de drastice, dar nu era cale de întors şi eu ştiam asta.
În sala de travaliu, când a trebuit să semnez acordul pentru legarea trompelor uterine am simţit cum îmi pumnal îmi frige inima, dar nu mai era vreme să mă gândesc la altceva, căci tu trebuia să mi te muţi curând în braţe.
În timpul operaţiei, după ce m-ai mângâiat prima oară şi-ai plecat lăsându-mă să nu mai fiu mama niciodată, l-am auzit pe doctorul care o asista pe doamna mea.
-Ii legi trompele prin cauterizare? Nu i-a răspuns, ci doar mi-a meşterit măruntaiele în continuare luând în ele dreptul de-a da viaţă.
Plângeam din nou pentru că nu ştiam nimic despre cauterizare, pentru că mi se fură un vis şi pentru că eram atât de singură….
Ce ar fi trebuit să ştiu despre această procedură?
- Că nu implică riscuri mari dacă e făcută complet.
- Dacă este făcută incomplet poate duce la apariţia altor sarcini. La mine prin cauterizate fiind nu mai putea aduce nimic.
- Că viaţa noastră intimă nu va fi afectată.
- Pot apărea dezechilibre hormonale, că drept dovadă, vezi şi tu cât de grasă sunt…
- Şi unele infecţii postoperatorii datorita instrumentelor folosite acolo.
Nimic din astea nu am ştiut.
M-am simţit doar foarte stearpă, m-am simţit cel mai rău om, o inutilă, o neînţeleasă, o egoistă.
Azi, la şapte ani şi 4 luni distanţă, am curajul să îţi spun toate astea ţie, nu ştiu când le vei citi, dacă o vei face. Mă iartă, ştiu cât de mult îţi doreşti o surioară. Nu îţi cer să mă înţelegi. Nici eu nu mă înţeleg.
Vreau doar să mă bucur de tine, unicul meu copil şi să fiu acolo pentru tine. Pentru totdeauna.
N-am vrut să vă mărturisesc un lucru atât de neplăcut, îmi era frică de durerea lui, acum însă mă simt eliberată. Mai puternică. Există în mine o voce ce spune că am luat o hotărâre bună…. dar tot mai am în colţ de suflet o mare părere de rău.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
sursa foto unsplash.com and google
