Chipul amar, aspectul neingrijit si deznadejdea unei femei

Chipul amar, aspectul neingrijit si deznadejdea unei femei tinere , Azi vreau sa va vorbesc despre deznadezdea unei femei. Eram pe punctul de a traversa cand, o femeie in varsta de pe partea cealalta a captat raza mea vizuala mai puternic decat semaforul. I-am oprit pe baieti exact la timp pentru a o mai privi putin. Imi parea atat de cunoscuta. Miopia se forta sa confirme ceea ce intuitia ghicise deja.
Se apropia zambind, spunand ceva ce nu se distingea de zgomotul masinilor, eu continuam sa o privesc cercetand-o. Era ea, nu era ea? Prietena cu care nu ma intalnisem de pe vremea cand il purtam pe cel mic in pantec, Alina. Ea era, am recunoscut-o dupa zambetul aplecat in dreapta, dar am recunoscut-o doar cand a ajuns langa noi. Ochii vii si zambetul, atat mai avea de la cea pe care o stiam.
Am cautat sa nu ma arat surprinsa, Alina nu merita sa citeasca un soc in privirea mea.
Ne-a intrebat in graba cati ani are copilul si daca ne e bine, nici nu am apucat sa raspundem sau sa o intreb si eu ceva ca soneria telefonului ne-a despartit, era o conversatie cu cineva care o facu sa se indrepte mai repede spre blocul din spatele nostru, bloc unde locuieste.
Am privit-o cum se departa, mersul ii era sprinten, dar greoi, parul in dezordinea lui continua o facea sa imbatraneasca parca cu fiecare pas. Silueta ei candva armonioasa purta departe o povara pe care nu o merita.
Si dupa ce semaforul ne-a dat liber la drum separandu-ne pentru cine stie cati ani imaginea ei m-a urmarit teribil. Incercam dureros sa-I caut justificari fondate, sa inteleg de ce se delasase atat de mult, unde ii era cochetaria si daca nu cumva complacandu-se in situatia ajunsese sa-I placa imaginea pe care sigur o vedea in oglinda.
Stiam ca locul ei de munca o supunea unei navete dificile chiar si dupa ani de zile de munca, e profesoara suplinitoare, dar nu preda la o singura catedra, ci la mai multe in intreg judetul. Aflasem despre deceptia amoroasa care o aruncase intro depresie adanca, eram la curent chiar si cu preconceptiile cu care trata de acum toti barbatii, stiam ca nici familia nu o sustine intocmai, dar cu toata consideratia nu reuseam sa aflu unde o lasase pe tanara de 36 de ani, ea afisandu-se ca o femeie trecuta .
La randu-mi am gustat din pelinul crud al depresiei, am trecut prin dezamagiri ce mi-au zdrobit sufletul, mi-am ratat cariera si in continuare ma lovesc de refuzuri la angajare, am plans oceane de lacrimi, m-am delasat, dar mereu a fost un lucru de care m-am agatat, aspectul meu exterior, felul in care am aparut in lume.
– Nu mi-a fost niciodata greu sa ma privesc in oglinda inainte de a da piept cu strada.
– De-a privi obiectiv hainele pe care le port.
– Sa-mi dau cu peria prin par, nu pentru a-l coafa, ci pentru a-i da un aspect ingrijit.
– Am pasit cat am putut de vioi.
– Parfumul discret si rujul nu mi-au lipsit.
Aceasta a fost urma de respect de sine care m-a facut sa nu clachez. Cand am simtit ca alunec in prapastii fara margini m-am adresat unui specialist cerand ajutor. Poate aici e problema prietenei mele, e mandra si darza si cred ca ii e greu sa spuna altcuiva ca are un necaz.
Cate dintre noi ne recunoastem depresiile si cate le mai si tratam? E mai usor sa spunem ca ne-a trecut timpul si sa urmam traseul fara tinta al deznadejdii.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursa foto net

Please follow and like us: